Ce înseamnă ARHEVE?

ARHEVE nu este pur și simplu o bibliotecă electronică, ci un proiect internațional având ca scop conservarea patrimoniului cultural în format electronic astfel încât toți doritorii să aibă acces la el.
Este vorba atât despre cărți*, cât şi despre obiecte de artă, fotografii, documente istorice.

* Cu toate că s-a acumulat un volum mare de conținut vizual, în primele versiuni ale ARHEVE vor fi accesibile doar cărțile.

Cui i se adresează ARHEVE?

Tuturor celor interesați de lecturarea operelor din literatura clasică, pasionați de istorie și de artă.
Adulților și elevilor care au acces la calculator, smartphone sau tabletă.

Cât costă accesul la ARHEVE?

Aplicația ARHEVE este gratuită, iar cele mai căutate materiale, cum ar fi lucrările incluse în programa școlară de literatură, nu necesită achiziționarea unui abonament.

Prin ce diferă de multe alte biblioteci online și arhive?
  • Prin interfața extrem de simplă, cu un design laconic adaptabil, conceput pentru a funcționa pe orice dispozitiv.
  • Prin absența completă a publicității (cu excepția anunțurilor referitoare la proiectele proprii).
  • Prin capacitatea de a descărca în grup cărți pentru lectură offline.
  • Prin accesul de pe mai multe platforme: Windows, macOS, Android, iOS, Linux (se lucrează la versiunile pentru utilizare pe alte sisteme de operare).
  • Prin diversitate lingvistică: încă de la prima versiune sunt disponibile biblioteci în 11 limbi.
Cine suntem noi?

O echipă de profesioniști cu 20 de ani de experiență în dezvoltarea de software (peste 500 de produse), design grafic și editare de carte (zeci de cărți).
ARHEVE este rodul unei activități pe care câteva zeci de specialiști cărora le plac cărțile și tot ce este frumos o desfășoară de mulți ani.

Îmi place ARHEVE, cum anume pot susține proiectul?

În primul rând prin diseminarea informațiilor despre aceasta: vă vom fi foarte recunoscători dacă le veți comunica și prietenilor dumneavoastră despre ARHEVE – trimiteți-le un link către arheve.org și împărtășiți impresiile dumneavoastră legate de lecturarea materialelor din ARHEVE pe rețelele sociale.
De asemenea, puteți participa la identificarea de materiale, la digitalizarea acestora și la prelucrarea ulterioară.
Pentru aceasta luați legătura cu noi prin formularul de contact.
Dezvoltarea integrală a unui proiect non-profit necesită suport material.
Dacă aveți disponibilitatea de a deveni sponsorul nostru, citiți informațiile de pe pagina corespunzătoare.
În semn de recunoștință pentru o donație în valoare de 200 de euro, vă vom trimite un certificat special de sponsor, iar pentru 500 de euro vă vom dărui un semn de carte original din argint 925.

Cu cine suntem dispuși să cooperăm?

Dacă sunteți reprezentantul unei biblioteci, arhive, al unui centru cultural sau al unei organizații non-profit ori ziarist sau dacă dețineți o resursă informațională, suntem dispuși să discutăm pe tema unei cooperări fructuoase.
Vă rugăm să ne trimiteți un mesaj prin intermediul formularului de contact.